Tehnologia însilozării furajelor

Autori: Ciprian Nicolae Popa; Tamba Berehoiu Radiana Maria

Însilozarea (murarea) furajelor este un procedeu de conservare, aplicat îndeosebi furajelor verzi. Conservarea se realizează prin intervenţia acidului lactic, format pe seama fermentaţiei lactice a glucidelor fermentescibile din furaj. Furajul însilozat, cunoscut şi sub denumirea de “siloz”, poate fi păstrat timp îndelungat. În general, silozul este un nutreţ destinat furajării animalelor în perioada de stabulaţie, dar poate fi folosit şi în perioadele deficitare de nutreţ verde. 

Însilozarea prezintă o serie de avantaje. Astfel, prin însilozare se reduc pierderile de substanţe nutritive la 10-15 %, comparativ cu uscarea furajului, la care se înregistrează pierderi de până la 40-50 % (Bărbulescu, 1976). De asemenea, conservarea prin însilozare se poate face şi pe timp nefavorabil. Furajul însilozat ocupă un volum de depozitare de cca. 10 ori mai mic decât fânul şi nu este expus pericolului de incendiu. 

Deoarece pregatirea nutreţului însilozat se pretează la mecanizare completă, nu necesită foarte multă muncă, costul furajului fiind redus. 

Prin însilozare se pot valorifica superior unele culturi, precum: furajele grosiere, resturile vegetale din legumicultură etc (Ignat, 1992).

Se cunosc mai multe metode de însilozare, anume:

-          însilozare la rece;

-          însilozare prin adaugarea unor substanţe organice sau anorganice;

-          însilozare cu umiditate scăzută (semisilozul şi semifânul).

Însilozarea la rece (obişnuită)

 Însilozarea la rece este recomandată plantelor bogate în glucide fermentescibile, dar şi plantelor care se însilozează greu, la care se adaugă unele nutreţuri bogate în glucide, în scopul ridicării conţinutului în componenţi glucidici solubili, până la 12,6 – 16,1 % (Zelter, 1981).

Plantele care se însilozează uşor, se recoltează din câmp cu combine speciale, care le toacă, apoi sunt aduse la locurile de însilozare, unde se aşează în straturi successive şi se tasează permanent. La silozurile de suprafaţă, tasarea se efectuează cu tractoare grele cu şenile, sau cu tractoare obişnuite, prevăzute cu două rânduri de pneuri şi lamă pentru uniformizarea straturilor. Lucrarea se execută într-un timp cât mai scurt, având grijă să se acopere silozul cu prelate sau folii de plastic, pentru a împiedica pătrunderea apei din precipitaţii. Ulterior, silozul se acoperă cu foi de polietilenă, peste care se aşează baloţi de paie.

La leguminoase, plante care se însilozează greu, se măreşte conţinutul în glucide fermentescibile, prin adaos de zahar furajer (2 %), melasă (2-4 %) diluată cu 1,5 părţi apă, sau graminee bogate în glucide, în proporţie de 1,5- 2 părţi graminee la o parte leguminoase tocate.

Suculentele de iarnă (rădăcini, tuberculi, dovleci) se amestecă cu furaje celulozice tocate, pentru a reduce umiditatea de 65 – 70 % şi se însilozează în silozuri betonate. Frunzele şi coletele sfeclei de zahăr se pot insiloza singure, sau în amestec cu furaje grosiere tocate. În primul caz se adună în grămezi nu prea mari, unde ramân 1 -2 zile, ajungand astfel la circa 30 % substanţă uscată. În al doilea caz, se amestecă cu coceni sau paie tocate, alcătuindu-se amestecul în aşa fel, încât furajul sa ajungă la cel putin 35 % substanţă uscată. Pentru însilozare se folosesc frunze şi colete de sfeclă, care nu sunt murdărite de pamânt.

Pentru însilozarea boabelor de cereale, recoltarea se execută la faza de maturitate în ceară. În momentul recoltării, umiditatea boabelor trebuie să fie de circa 30 %, conţinutul în apă corelându-se pozitiv cu concentraţia nutreţului în acid lactic şi negativ cu valoarea pH-ului.

Înainte de însilozare, boabele de orz şi porumb se zdrobesc cu maşina de fulguit cereale MFC-4, care lucrează la umiditatea de 22 – 31 %. Cu aceeaşi masină se pot prelucra şi stiuleţii depănuşaţi, după ce au fost trecuţi prin maşina de zdrobit coceni şi stiuleţi ZCS-2, prevăzută cu o sită, diametrul orificiilor fiind de 30 – 40 de milimetri. În urma prelucrării boabelor cu maşina MFC-4, se obţin fulgi de orz şi porumb cu grosimea de 1,5 mm, respectiv 1,2 – 2,3 mm. La umiditatea boabelor de 28 %, randamentul maşinii este de 8 tone / oră.

Pentru însilozarea boabelor de cereale, se folosesc silozuri de suprafaţă, cu baza şi pereţii din beton armat, sau din prefabricate de beton, izolate cu folii de polietilenă.Construirea acestor silozuri sub şopron, asigură o mai bună conservare a nutreţului. Silozurile se acoperă cu folii de polietilenă.În ţara noastră s-au obţinut rezultate bune cu silozurile de suprafaţă sub acoperiş, realizându-se nutreţ de calitate, cu 10,3 % proteină brută, 1,41 – 1,68 % acid lactic, iar pH-ul 3,9 (Petrescu şi col., 1975).

O condiţie importantă, pentru obţinerea unui furaj însilozat de bună calitate, este ca recoltarea să se execute în cel mult 5-6 zile. De asemenea, este necesar să se taseze puternic furajul în timpul însilozării si să se protejeze împotriva ploilor.

 Însilozarea prin adăugare de preparate

Se aplică furajelor sărace în glucide fermentescibile, folosindu-se acizi organici sau anorganici, precum şi unele preparate (metabisulfitul, sarea Kofa) cu acţiune bacteriostatică pentru microorganismele care provoacă fermentaţia butirică.

Metoda Virtanen (A.I.V.), aplicată mai ales în ţările scandinave, constă în stropirea silozului cu un amestec alcătuit din acid sulfuric (30 %) şi acid clorhidric (70 %), diluat cu apă în raport de, 1 parte amestec : 7 părţi apă. Se folosesc 36 litri la 100 kg masă verde, doza mai mare fiind pentru nutreţurile de leguminoase. Soluţia Virtanen scade pH-ul mediului sub 4, inhibă respiraţia celulară şi înlătură microflora indezirabilă. Metoda este însă dificilă, iar silozul rezultat poate să provoace decalcifieri puternice în organismul animal.

Acidul formic are acelaşi scop, fiind însă mai puţin dăunător organismului animal. Se folosesc soluţii în concentraţie de 5 – 7 %, 4 -5 litri la 100 de kg. nutreţ verde. Metoda este costisitoare şi din această cauză nu s-a extins.

Metasulfitul şi sarea Kofa inhibă fermentaţia butirică, dar nu impiedică proteoliza şi nici pierderile de elemente nutritive.

Rezultate foarte bune se obţin prin folosirea preparatului românesc ”Microacid”, în doze de 0,5 – 1 % pe timp frumos şi de 1,5 % pe timp nefavorabil.

Însilozarea la umiditate scăzută

Însilozarea la umiditate scăzută reprezintă un procedeu modern, aplicat pe scară largă la însilozarea nutreţurilor bogate în proteine, în special lucerna. Este cunoscut la noi sub denumirea de semisiloz şi constă în reducerea conţinutului în apă a nutreţului de lucernă la 55 – 65 %, iar acelui de graminee la 45 – 55 %. Metoda prezintă o serie de avantaje, precum: se realizează nutreţ de bună calitate, bogat în proteine; pierderile de substanţe nutritive sunt mai mici, deoarece nutreţul rămâne în câmp numai 10 – 12 ore, iar în zilele călduroase şi mai puţin, ceea ce reduce pericolul deprecierii lui din cauza ploilor. Comparativ cu uscarea pe sol, pierderile de substanţe nutritive se reduc cu circa 50 %.

Reducerea umidităţii se poate realiza prin pălire, dar şi prin amestecarea lucernei cu produse sărace în apă. Rezultate bune s-au obţinut prin amestecarea cu făina de ciocălăi de porumb, raportul fiind calculat astfel, încât să ajungă la 35 – 40 % substanţă uscată. În acest caz, lucerna se recoltează cu combina pentru siloz şi se aduce direct la locul de depozitare, unde se asează în straturi alternative cu făina de ciocalăi de porumb (3, 26).

Mai frecvent este procedeul pălirii în câmp, timp de 6 – 12 ore; prelungirea duratei de pălire favorizând fermentaţia lactică şi inhibând-o pe cea butirică.

După pălire, plantele se adună şi se toacă cu combine speciale, prevăzute cu ridicător din brazde şi apoi se depozitează la locul de păstrare. Procesul însilozării poate fi complet mecanizat.

O atenţie deosebită trebuie acordată presării, care se face continuu, cu tractoare grele, pe şenile. Atât în timpul, cât şi după terminarea însilozării, nutreţul se protejează pe ploi. Se scurtează pe cât posibil durata însilozării, iar la terminarea silozului se împachetează în foi de polietilenă, peste care se pun baloţi de paie sau roţi de cauciuc uzate (Erdelyi şi colab 1990).